Un studiu recent a arătat că cei care iau un mic dejun bogat în proteine, au un nivel mai stabil al zahărului în sânge pe toată durata zilei, iar micul dejun îi ajută de asemenea, să se simtă mai sătui.

În timp ce unii oameni reușesc să mănânce câte ceva dimineaţa, alţii sar peste mic dejun în mod constant. Nu este deloc surprinzător că numărul acestora este mai mare în rândul adolescenţilor și tinerilor adulţi. Mulţi dintre ei spun că pur și simplu nu au timp să mănânce micul dejun dimineaţa. Dar, chiar și pentru cei care iau micul dejun, este dificil să obţină proteinele necesare. În topul celor mai consumate alimente la micul dejun, se află cerealele, toast-ul și bananele.

Deși micul dejun este considerat ca fiind „cea mai importantă masă a zilei” și un obicei sănătos corelat cu reducerea riscului de creștere în greutate, multe dintre beneficiile acestuia depind în mare măsură de conţinut. O idee pentru un mic dejun bogat în proteine, ce conţine mai puţin de 350 calorii:

  • Shake proteic cu pudră proteică și 1 cană (240 ml) lapte semi-degresat, 1 cană iaurt cu vanilie și fructe (36g proteine, 280 calorii)
  • 1 cană brânză de vaci semi-degresată peste care se adaugă 1 ou tăiat în bucăţele și mix de legume tocate (roșii, ardei, castravete) plus puţină sare. (34g proteine, 265 calorii)
  • 150g somon din conservă amestecat cu puţin muștar. Presăraţi cereale crocante și adăugaţi felii de roșii tăiate. (33g proteine, 300 calorii)
  • 1 felie de pâine prăjită 100% integrală pe care se adaugă 120g piept de curcan tăiat și 1/4 avocado tăiat. (37g proteine, 320 calorii)

SUPORT PENTRU TINE:
- Dacă ai nevoie de susținere și un plan alimentar care să te ajute să obtii anumite obiective țintă, te pot ajuta. Nu ezita să mă contactezi pentru orice întrebare

- Beneficiază gratuit, de o evaluare de wellness online (20 minute) și primește sfaturi personalizate pentru atingerea propriilor obiective- 

Dacă nu suntem prieteni pe facebook, mi-ar placea să devenim și astfel să nu pierzi foarte multe informații și noutăți. Accesează acum www.facebook.com/iancu.m.ionut sau caută pe facebook grupul In Superforma Tot Anul (click aici), solicită intrarea în grup, iar la întrebarea cine te-a invitat, scrie Marian Iancu

Ai nevoie de inspirație? Accesează câteva istorii de succes aici.

- Cartea mea de vizita este aici

Să ne auzim cu bine sănătoși!

Marian Iancu 

Comentarii
* E-mailul nu va fi publicat pe site.